stiri

Zona metropolitana a Sucevei are transport public 100% electric

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a anunțat că municipalitatea continuă să investească în transport public 100% electric.

Vasile Rîmbu a precizat că la Suceava au sosit încă 11 autobuze electrice noi pentru transportul public metropolitan, din totalul de 15 autobuze electrice Granton de mică capacitate care vor fi operationale din luna februarie 2026.

El a arătat că acestea se adaugă celor 112 autobuze electrice existente care deservesc transportul public local și metropolitan.

Proiectul, finanțat prin fonduri europene nerambursabile se derulează în parteneriat cu Orașul Salcea și comunele Adâncata, Bosanci, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți și Șcheia. Perioada de implementare: 30 august 2024 – 30 iunie 2027. Valoarea totală a investiției este de 76,97 milioane lei, din care 63,97 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 14 milioane lei contribuția Municipiului Suceava.

Rîmbu a mai spus că în perioada următoare Primăria va finaliza amenajarea autobazei din strada Traian Vuia, inclusiv încă 15 stații de încărcare pentru autobuzele electrice, modernizarea a 8 stații de transport public în localitățile partenere, implementarea unui sistem de e-ticketing, informare călători, monitorizare flotă, supraveghere video și acces la internet, precum și dotarea unui dispecerat modern de transport public.

Primarul sucevean a adaugat ca municipiul și Zona Urbană Funcțională devin primele și singurele din România care beneficiază de un sistem de transport public 100% electric, atât la nivel local, cât și metropolitan

Autoritățile locale subliniază că investiția contribuie direct la îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării fonice și creșterea confortului călătorilor, consolidând poziția Sucevei ca oraș-pilot în tranziția verde din România.

Related Articles

Back to top button