stiri

Vremea se mentine rece in regiunea Moldovei pana la mijlocul saptamanii

O nouă informare meteo emisă de Administratia Nationala de Meteorologie anunță precipitații, în special ninsori, vânt și o răcire a vremii până pe 10 februarie inclusiv.

Afectata va fi toata regiunea Moldovei.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, iar pe parcursul zilelor de luni și marți, cu precădere în zona montană și submontană.

Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 5…10 l/mp, iar în zona montană de 15 l/mp. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm.

Izolat se va forma polei sau ghețuș. Local, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h.

Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cea mai mare parte a regiunii, în noaptea de luni spre marți (9/10 februarie). Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 0 grade, iar cele minime în general între -15 și -7 grade.

ANM precizeaza ca începând de miercuri, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile se vor situa cu mult peste mediile obișnuite pentru a doua decadă a lunii februarie.

Related Articles

Back to top button