Universitatea din Suceava va prelua Ambulatoriul de Specialitate

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va prelua Ambulatoriul de Specialitate, cunoscut ca Policlinica CFR, din apropierea gării Burdujeni.
Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Soldan a anuntat ca impreună cu rectorul USV, prof. dr. ing. Mihai Dimian, a făcut demersurile necesare pentru transferul ambulatoriului, iar proiectul de hotărâre va intra în dezbatere publică în perioada următoare.
Preluarea Policlinicii CFR va permite investiții majore în modernizarea clădirii, extinderea parcării și reorganizarea spațiilor interioare, fără a afecta activitatea medicală actuală.
Soldan a adaugat ca activitatea ambulatoriului va continua, personalul va fi preluat cu păstrarea drepturilor salariale, iar veniturile rămân asigurate prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.
În plus, USV va avea posibilitatea să dezvolte noi specialități medicale esențiale precum pediatrie, cardiologie, pneumologie, diabet și boli de nutriție