Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că transportul metropolitan va deveni operațional începând cu 1 octombrie 2024. Inițiativa face parte din eforturile de îmbunătățire a mobilității urbane în Zona Urbană Funcțională a orașului.
După ce toate cele 50 de autobuze electrice au ajuns în Suceava, autoritățile locale se concentrează pe definitivarea detaliilor legate de traseele transportului metropolitan și de tipurile de autobuze care vor circula pe acestea.
Într-o întâlnire recentă cu primarii din zonele incluse în rețeaua de transport, s-a discutat și despre tipul de contract cadru necesar pentru delegarea temporară a transportului metropolitan, pe o durată de maximum doi ani.
Totodată, se lucrează intens la platforma pentru noua autobază electrică, care va fi construită la sediul actual al societății de transport public local de pe strada Traian Vuia.