campulungfalticenifeaturedGura Humoruluigura humoruluiradauti-siretstiriȘtiriSuceavasuceavaUncategorizedvatra dornei

Ion Lungu a discutat proiectele Sucevei la București

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a deplasat la București, unde a avut discuții la Ministerul Energiei, referitoare la două proiecte aflate în pregătire, cel al parcului fotovoltaic și cel de reabilitare a rețelelor termice.

Totodată a fost atinsă problema referitoare la reconstruirea blocului care a explodat în cartierul Burdujeni, în baza solicitării depuse la Ministerul Dezvoltării.

La Compania Națională de Investiții, discuțiile s-au referit la alte proiectele aflate în derulare, printre care Sala Polivalentă Suceava.

Ion LunguIon Lungu declară că s-a discutat și despre subvenția la încălzire pentru sezonul rece care urmează.

El și-a exprimat convingerea că o parte din problemele discutate la București vor fi rezolvate în perioada imediat următoare.

Related Articles

Back to top button