Vernisajul expoziției de pictură „Motive Interpretate”, la Galeria de Artă Zamca
În perioada 1–15 octombrie a.c., Galeria de Artă Zamca invită publicul larg să vizioneze o nouă expoziție de pictură semnată de mai mulți artiști din România și din Republica Moldova, intitulată sugestiv “Motive interpretate”.
Artiștii Vlad Tabac, Tatiana Voloh, Florentin Leancă și Mariana Hadji-Bandalac, din Republica Moldova, precum și Sanda Ionescu și Stela Marinela Radu, din România, vă dau întâlnire la vernisajul expoziției care va avea loc miercuri, 4 octombrie a.c., începând cu ora 15:00, la Galeria de Artă Zamca.
Această expoziție reunește opere remarcabile, ce oferă o perspectivă unică asupra motivelor artistice, interpretate într-un mod captivant. Despre stilurile artiștilor și creațiile acestora ne vor oferi informații de specialitate criticul de artă Drd. Delia-Ioana Leizeriuc, consilier la Direcția Județeană pentru Cultură Suceava și curatorul expoziției, Mihai Pânzaru – PIM, maestru caricaturist, cunoscut pentru contribuția sa la promovarea artei în regiune.
Iubitorii de artă sunt invitați să facă parte din acest eveniment cultural deosebit și să descopere universul artistic al acestor creatori de frumos.
Expoziția este organizată de Asociația Institutul Bucovina, Academia PIM, Direcția Județeană pentru Cultură Suceava.
Intrarea la expoziție este gratuită, iar publicul poate vizita Galeria Zamca de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00.
Galeria Zamca este situată pe Strada Zamca 17, Suceava (în spatele magazinului LIDL Mărășești).
Pentru mai multe informații despre expoziție, puteți contacta Asociația Institutul Bucovina, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org.