Spitalul Clinic Judetean Suceava nu poate plati intr-o singura transa despagubirea de 800 de mii d euro
Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se află în imposibilitatea de a plăti într-o singură tranșă suma de 800.000 de euro stabilită de Curtea de Apel Suceava, ca despăgubiri pentru familia Manea, al cărei bebeluș a murit în 2016 din cauza unei infecții contractate în spital, conform expertizei medicale
Managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea a declarat ca după ce a primit înștiințarea Curții de Apel Suceava cu privire la sentință, a trimis o adresă către casa de avocatură care a reprezentat familia Manea, pentru a discuta despre modalitatea de plată, dar încă nu a primit nici un răspuns.
Calancea a adaugat ca unitatea sanitara se afla în imposibilitatea de a plăti întreaga sumă intr-o singura transa
Reamintim că Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, trimis în judecată ca entitate, a fost găsit vinovat de judecători pentru ucidere din culpă și condamnat la achitarea unei amenzi penale de 280.000 de lei.
De asemenea, Curtea de Apel Suceava a dispus ca cele trei părți civile din dosar, să fie despăgubite de spital cu suma totală de 800.000 de euro.