Deputatul George Șoldan a participat, alături de premier și ministrul Transporturilor, la semnarea contractului de lucrări pentru un nou lot din A7
Deputatul PSD Suceava George Șoldan a participat, miercuri, 22 noiembrie a.c., alături de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Buzău, la semnarea contractului de lucrări pentru un lot din Autostrada Moldovei A7, pe care nu erau demarate încă lucrările, din cauza unor multiple și succesive contestații.
„Până la finele anului viitor vor fi deschise circulației rutiere minim 6 tronsoane din A7, a dat asigurări ministrul Sorin Grindeanu, deși termenul de finalizare a acestora este 2025. De altfel, în 2024, a anunțat ministrul Transporturilor, vor fi dați în folosință peste 250 de kilometri de autostradă și drum expres, o bună parte dintre acești kilometri fiind chiar parte din A7. Așa cum am anunțat, săptămâna aceasta a fost semnat acordul de mediu pentru tronsonul Pașcani–Suceava și sper ca într-un termen cât mai scurt să fie demarată procedura de licitație pentru începerea lucrărilor la acest prim lot, urmând ca ulterior să înceapă lucrările și pe celălalt tronson, Suceava–Siret. Implicarea premierului Marcel Ciolacu și a ministrului PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, garantează realizarea acestui proiect major pentru județul Suceava: parte din A7, tronsoanele Pașcani–Suceava–Siret”, declară George Șoldan.