Semi-maraton si cross la Hit The Egg – Ousoru Challenge de la Vatra Dornei
Peste 250 de sportivi profesioniști sau amatori sunt așteptați să concureze pe traseele ce duc către vârful Oușoru, din Vatra Dornei, în cadrul probelor de maraton, semi-maraton și cross
Ediția cu numărul 7 a competiției de alergare montană “Hit The Egg – Ouşoru Challenge”, va avea loc duminică, 18 august la Vatra Dornei.
Evenimentul este organizat de Asociația RoMontana cu sprijinul municipalității Vatra Dornei
Organizatorii pregătesc și pentru copii o cursă de alergare pe distanță scurtă, de aproximativ 1,5 Km.
Maratonul face parte din Circuitul Carpaților.
“Hit The Egg – Ouşoru Challenge” este un concurs de alergare montană desfăşurat în Munţii Suhard, cu plecare din zona platoului Runc din Vatra Dornei, cu scopul de a sprijini dezvoltarea turismului activ în Țara Dornelor, prin promovarea mişcării în aer liber şi a unui mod de viaţă sănătos.