Restrictii de circulatie pe bulevardul Independentei din Iasi
Lucrările de reabilitare termică a blocului „Carmen” din municipiul Iasi va duce la restricții de circulație pe bd. Independenței.
Potrivit Primăriei Iași, începând de luni, 15 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pe prima bandă a bd. Independenței, pe sensul spre Tg. Cucu.
Măsurile sunt avizate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și sunt valabile cel târziu până la 18 octombrie.
Restricțiile vor fi semnalizate cu indicatoare, balize direcționale și panouri de presemnalizare, potrivit legii. Municipalitatea va încerca să elimine aceste restricții până la începerea noului an școlar.
Lucrările de reabilitare de la blocul „Carmen” fac parte dintr-un proiect finanțat prin intermediul PNRR. Valoarea totală a investiției se ridică la 25,5 milioane lei.