Rectorul Mihai Dimian a preluat portofoliul Ministerului Educatiei
Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan. La ceremonie a fost prezent şi premierul Ilie Bolojan.
Mihai Dimian a fost ales rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) în februarie 2024.
De asemenea, este vicepreședinte în Consiliul Național al Rectorilor.
Din 2012 până în 2024 a ocupat funcția de prorector al USV, coordonând activitatea de cercetare științifică din universitate, iar în cursul anului 2018 a fost rector interimar al instituției, în perioada mandatului de ministru al prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.
În 2021 a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava.
Mihai Dimian are 51 de ani și este născut în Onești. Este căsătorit și are un copil.
Este licențiat în Matematică (1993-1997) și Fizică (1997-2001), la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași. Are un masterat în Sisteme Dinamice și Mecanică Teoretică, la aceeași universitate.
Este doctor în Inginerie Electrică / Electronică, titlu obținut la Universitatea Maryland, College Park SUA (2001-2005).
Și-a început cariera ca cercetător asistent la Universitatea Versailles St. Quentin, Versailles, Franța, în 2001, și a continuat la Universitatea Maryland, College Park SUA (2002-2005) și Institutul Max Planck pentru Matematici Aplicate, Leipzig, Germania (2005-2006).
Reamintim că Universitatea din Suceava a mai dat un ministru al Educației în persoana fostului rector Valentin Popa. Acesta a făcut parte din Guvernul condus de Viorica Dăncilă în perioada ianuarie-septembrie 2018.
Ministerul Educatiei a ramas fara conducere in urma cu 2 luni dupa ce Daniel David a demisonat.
Interimatul a fost asigurat de premierul Ilie Bolojan.
Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi ales în următoarele zile de către Consiliul de Administrație și Senatul instituției academice
WhatsApp
Ascultă live 


