PSD Iasi a modificat lista candidatilor la Camera Deputatilor
Deputatul Silviu Macovei îi ia locul lui Cristian Stanciu pe lista de candidați ai PSD Iași
Motivul este modificarea listei pentru Camera Deputaților, respectiv renunțarea la Cristian Stanciu, aflat pe poziția 4 din listă, loc considerat eligibil.
Stanciu nu mai este pe lista deoarece ANI a declarant că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2018 – 27 ianuarie 2021.
Potrivit inspectorilor de integritate, el a exercitat simultan funcția de membru titular (reprezentant al Consiliului Județean Iași) în cadrul Consiliului de administrație al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași și funcția de membru în organul de conducere al unui partid politic, respectiv cea de vicepreședinte.
La Camera Deputaților, în ordine, candidează la Iași Alexandru Rafila actualul ministru al Sănătății, Bogdan Cojocaru și Maricel Popa.
La Senat, primul loc este al actualului rector al Universității Tehnice, Dan Cașcaval, urmat de Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși, și de Bogdan Crucianu.