iasi
Program special la Starea Civilă pentru minivacanța de 1 decembrie
Având în vedere zilele libere din perioada 30 noiembrie – 04 decembrie, reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași au pregătit servicii de permanență.
Astfel, pe 30 noiembrie se va deservi numai înregistrarea deceselor între orele 08:30-12:30. Dacă pe 1 și 4 decembrie programul la Serviciul de Stare Civilă va fi închis publicului, pe 2 și 3 decembrie se pot înregistra decese și cereri pentru oficierea căsătoriilor, între orele 08:30-12:30.
Cuplurile care urmează să se căsătorească în zilele de 11,12 și 13 decembrie vor depune dosarele pe 2 decembrie.
Șeful Direcției de Evidență a Persoanelor Iași, Marius Bodoga, a precizat că ziua liberă de 2 decembrie va fi recuperată sâmbătă, pe 10 decembrie.