Primaria Suceava face recensamantul cainilor cu stapan

Primăria Suceava a început in zona Ițcani, primele acțiuni de verificare din poartă în poartă a câinilor cu proprietar, pentru a vedea dacă sunt respectate obligațiile privind sterilizarea și microciparea
Primarul Vasile Rîmbu a precizat ca este o acțiune necesară, care are ca scop reducerea numărului de animale abandonate
Primăria Municipiului Suceava suportă financiar sterilizarea, microciparea și eliberarea carnetului de sănătate, astfel încât proprietarii să poată intra în legalitate fără costuri.
Rambu a precizat că acolo unde s-au găsit nereguli, proprietarii au primit notificări și un termen de 30 de zile pentru a-și pune câinii în legalitate. Pentru cei pe care nu au fost găsiți acasă au fost lăsate invitații de prezentare.
Echipe mixte, formate din polițiști locali, reprezentanți ai Societății Piețelor, ai Adăpostului Public și inițiatorul proiectului, consilierul local Roxana Ciornei, au mers din poartă în poartă pentru a verifica dacă animalele sunt sterilizate și microcipate, conform legii.
Primele concluzii indică o problemă deja cunoscută, legată de abandon și înmulțire necontrolată. Pe primele străzi verificate, echipele au identificat doar patru câini sterilizați și un singur carnet de sănătate. Reprezentanții primăriei subliniază că sursa principală a animalelor care ajung pe domeniul public provine din curțile private, unde deținătorii nu își sterilizează animalele.
După expirarea termenului de 30 de zile, echipele vor reveni în teren pentru recontrol. Persoanele care nu au intrat în legalitate riscă sancțiuni financiare severe, amenzile prevăzute de legislația în vigoare fiind de până la 5.000 de lei pentru lipsa microcipului, până la 10.000 de lei pentru nesterilizare și până la 12.000 de lei pentru abandon.
WhatsApp
Ascultă live 


