stiri

Prezenta la vot in judetul Iasi, mai mare decat in 2020

Aproape 50.000 de alegători din municipiul Iași au venit la vot până la ora 13.00.

Față de alegerile locale din anul 2020, este înregistrată o creștere de 21,5%.

Prezența cea mai mare este în cazul persoanelor cu o vârstă de peste 45 ani, respectiv 68% – pe acest segment de vârstă este un plus de 7.500 de voturi. În rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 44 ani, față de localele de acum patru ani, sunt cu aproape 1.000 de alegători mai mult. De regulă, tinerii ies într-un număr mai mare la vot după orele amiezii.
La nivelul județului au venit la urne aproape 150.000 alegători, respectiv 18% din numărul total de votanți.

Față de locale de acum patru ani, în primele trei ore, numărul de voturi este cu aproape 25% mai mare, creșterea fiind în special pe segmentul de vârstă de peste 45 de ani – de altfel, circa 75% dintre persoanele care au votat în intervalul orar 07.00 – 10.00 au vârsta peste 45 de ani. Cumulând numărul alegătorilor prezenți la urne cu vârsta cuprinsă între 18 și 44 ani, creșterea este de 5,5%, în cazul segmentului de vârstă peste 45 de ani creșterea ajunge la 30%.

Related Articles

Back to top button