Groapa de gunoi de la Mestecanis nu va fi deschisa

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, este decis să nu deschidă groapa de gunoi construită în pasul Mestecăniș.
Potrivit mass mediei sucevene, această decizie va fi luată deși există riscul ca administrația județeană să returneze o parte din fondurile din proiectul european prin care a fost construit depozitul.
O discuție pe această temă urmează să aibă loc in aceasta saptamana între președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și premierul României, Marcel Ciolacu, după care va fi făcut un anunț oficial cu privire la soarta acestei gropi de gunoi.
Gheorghe Șoldan are în vedere găsirea altor soluții pentru transportul și depozitarea deșeurilor din localitățile din zona de munte a județului care erau arondate gropii de gunoi de pe Mestecăniș.
De precizat că în ultimii ani, depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș a fost subiectul a foarte multe acțiuni de protest și a mai multor acțiuni în instanță prin care se solicita oprirea lucrărilor și stoparea deschiderii lui, atât din partea activiștilor de mediu, cât și a cetățenilor comunei Pojorâta.
Depozitul ecologic de pe Mestecăniș a fost finalizat în anul 2019 și a fost construit de Consiliul Județean Suceava în cadrul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. În cadrul acelui proiect a fost construită și groapa de deșeuri de la Moara.
Filiala Județeană Suceava a Partidului Verde a primit cu bucurie decizia președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, de a renunța la funcționarea gropii de gunoi situată pe vârful Mestecăniș. Reprezentanții partidului consideră că această hotărâre este nu doar una corectă, ci și o dovadă a respectului față de natură și a capacității de a asculta vocea comunității.
„Decizia domnului Gheorghe Șoldan este una înțeleaptă și normală. Mai mult decât atât, arată că își respectă promisiunile și că iubește muntele și natura”, se arată în comunicatul semnat de Dan Acibotăriță, președintele Partidului Verde Suceava.
Verzii suceveni au ținut să-i mulțumească public lui Șoldan pentru curajul de a pune capăt unui proiect controversat, care a stârnit nemulțumirea locuitorilor din zona Mestecănișului.