Presedintele ales al CJ Suceava promite centura municipiului Falticeni
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că a fost făcut un pas important la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Fălticeni, o investiție de 60 de milioane de euro.
Împreună cu primarul municipiului Fălticeni, Catalin Coman, Soldan a fost la Ministerul Transporturilor pentru a discuta cu ministrul Sorin Grindeanu despre acest proiect major de infrastructură rutieră, pe care presedintele ales al CJ si-a l-a propus în acest mandat pentru județul Suceava.
Varianta ocolitoare a municipiului Fălticeni va avea o lungime de 8,3 kilometri și va traversa cinci localități: Fântâna Mare, Baia, Rădășeni, Bunești și Fălticeni. Vor fi construite și trei viaducte la intersecțiile cu drumurile județene, iar regimul de viteză proiectat va fi de 90 de kilometri pe oră.