campulungEvenimentefalticenifeaturedgura humoruluiradauti-siretstiriȘtiriSuceavasuceavaUncategorizedvatra dornei

Balul Gospodarilor, la Poiana Stampei

Balul Gospodarilor din Poiana Stampei va avea loc duminică, 23 februarie a.c., la Casa de Cultură „Elisei Todașcă”.

Evenimentul marchează două momente importante: intrarea în Postul Paștelui și venirea primăverii.

În cadrul balului, gospodarii isi vor prezenta costumele populare specifice Bucovinei și zonei Bistrița-Năsăud.

Ediția de anul acesta a Balului Gospodarilor reunește comunitatea din Poiana Stampei alături de artiști bucovineni precum Angelica Flutur, Laura Erhan și formația Bucovina Express.

Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, declară că vor exista multe alte surprize la ediția din acest an, inclusiv un artist-surpriză.

„Eu le mulțumesc gospodarilor care răspund pozitiv în fiecare an și plătesc pentru a se bucura de bucate alese, de muzică bună și de bucuria de a fi împreună. Vă mărturisesc că nu e cel mai simplu să ții vie o asemenea tradiție, însă, de la an la an, încercăm să organizăm acest eveniment cu maxim profesionalism, tocmai ca cei care au auzit că în Stațiunea Turistică Poiana Stampei se întâmplă lucruri de calitate să se convingă de acest lucru când ajung aici. Nici în acest an nu vor lipsi premiile și nici surprizele”, mai spune Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Poiana Stampei, în colaborare cu Casa de Cultură ”Elisei Todașcă”.

Related Articles

Back to top button
× Discută cu noi!