O drona s-a prabusit peste un bloc din municipiul Galati

O dronă s-a prăbuşit, vineri dimineața in jurul orei 4:00, pe un bloc din Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital.
Înainte de impact a fost emis un mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galaţi, iar două aeronave F-16 au decolat de la Feteşti.
Ministerul Apărării organizează, de la ora 8.30, o conferinţă de presă la sediul instituţiei,
Seful DSU, Raed Arafat: „Am emis mesaj R0-Alert înainte cu câteva minute ca drona să se prăbușească la Galați. Pagubele sunt fără victime umane, apartametul a fost afectat de incendiu. Două case de scări au fost afectate, o casa de lift și cinci autoturisme, în urma acestui incident. Doua persoane au fost rănite ușor. Locatarii rămân evacuați până termină colegii verificările, inclusiv asupra structurii blocului”
Poliţia Galaţi anunţă că, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, în zona în care o dronă a căzut pe un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, traficul rutier este restricţionat pe ambele sensuri de deplasare ale străzii Brăilei, între intersecţiile cu străzile Roşiori şi Traian. „Recomandăm participanţilor la trafic să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonei afectate”, transmit oficialii IIPJ Galaţi.
Ministerul Apărării transmite că, de la începutul războiului din Ucraina, în 47 de situaţii au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României, 12 doar în acest an, potrivit News.ro.
Din cercetările efectuate de specialiştii SRI de la faţa locului, toată încărcătura dronei a explodat, precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Potrivit lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, în total au fost patru victime: două persoane transportate la spital cu traumatisme uşoare şi două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului, notează Agerpres.
WhatsApp
Ascultă live 


