Multe probleme in unitatile de invatamant inainte de inceperea noul an scolar

Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari vor reveni pe 7 septembrie în sălile de curs.
Conform structurii oficiale, noul an şcolar va avea o durată de 36 de săptămâni pentru majoritatea elevilor, iar prima vacanţă, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie. Noutatea din acest an şcolar este că elevii claselor a IX-a vor învăţa după noile programe şcolare de liceu, însă manualele tipărite realizate pentru noile programe nu vor fi disponibile la începutul anului şcolar. Profesorii şi elevii le vor putea utiliza doar în format digital.
La Iasi, elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Iași vor începe cursurile prorpiu zise cu o săptămână mai târziu deoarece lucrările de consolidare și modernizare nu au fost, încă, definitivate.
In caste conditii, in primele zile este programată ”Săptămâna Altfel”. Celelalte lucrări, de la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” și de la Liceul Teoretic ”Miron Costin”, au fost finalizate.
Reprezentantii Inspectoratului Școlar Județean Iași au precizat că, la 1 septembrie, vor fi scoase la concurs cele 1.500 de norme didactice pentru profesorii suplinitori.
Din cele 182 de unități cu personalitate juridică din județul Iași, aproximativ 7% nu au primit, încă, autorizațiile de funcționare din partea DSP și ISU.
Pregătirile pentru deschiderea noului an școlar au intrat pe ultima sută de metri si în județul Suceava.
Raportul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) arata ca scolile sucevene se confrunta cu mai mult probleme.
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, cantina este în reabilitare, iar la Școala Gimnazială Mihoveni – Șcheia, lucrările la curtea școlii încep abia in aceste zile.
Raportul prezentat de ISJ ridică semne de întrebare și în privința siguranței elevilor.
Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava se confruntă cu o lipsă a gardului pe o lungime de 91 de metri, fiind necesară o alocare urgentă de 280.000 de lei de la primărie pentru ridicarea unui gard.
Primarul Vasile Rîmbu a declarat că analizează disponibilitatea financiară pentru acordarea acestei sume cât de repede posibil.
La GPN „Piticot”, structură a Școlii „Grigore Ghica Voievod” Suceava, în urma demolării unor garaje din vecinătate în timpul verii, o întreagă latură a unității a rămas complet deschisă și nesecurizată.
Pe lângă lipsa sistemelor de supraveghere video la structurile noi deschise, cum este cazul celor de la Dumbrăveni, în județ există unități unde dotările de bază pentru situații de urgență sunt complet ignorate.
La Școala Gimnazială „Episcop Gherasim Putneanul” Vadu Moldovei, pregătirile de toamnă au inclus constatarea că toate stingătoarele de incendiu sunt expirate, echipamentele tehnice prezintă o uzură prematură, iar serviciile de dezinsecție, deratizare și dezinfecție (DDD) sau ignifugare sunt încă pe lista de așteptare.
De asemenea, la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, microbuzul școlar este necorespunzător, fiind din anul 2008, speranța autorităților fiind un „împrumut” de mașină de la alte școli.
A doua mare vulnerabilitate a sistemului de învățământ sucevean este resursa umană. Dincolo de posturile didactice neocupate la matematică și fizică, de exemplu la Școala Nr. 10 Suceava sau la Straja, deficitul de personal nedidactic și auxiliar ridică probleme în ceea ce privește igienizarea și administrarea școlilor.
La Școala Gimnazială Voitinel, un corp nou de școală de peste 1200 mp construit prin PNRR va fi deschis fără a avea personal de întreținere, sarcinile fiind redistribuite pe umerii puținilor îngrijitori existenți.
La Școala Postliceală Sanitară Suceava, care își desfășoară activitatea în 4 spații distincte cu 800 de elevi, nu există nici măcar un laborant care să gestioneze echipamentele medicale și se resimte o lipsă acută de personal de curățenie. Aceeași criză de îngrijitori și muncitori de întreținere este raportată la școli mari din județ, precum Școala „Miron Costin” Suceava sau Școala Gimnazială Crucea.
WhatsApp
Ascultă live 


