campulungfalticenifeaturedgura humoruluiGura Humoruluiradauti-siretstiriȘtiriSuceavasuceavaUncategorizedvatra dornei

Mihai Neamțu: „Bucovina nu trebuie transformată într-un bazar”

AUR propune reorganizarea zonei Voroneț și un muzeu dedicat lui Ștefan cel Mare

AUR Suceava, alături de președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Mihai Neamțu, a lansat un apel pentru protejarea patrimoniului Bucovinei, acuzând autoritățile că au permis degradarea imaginii unor monumente UNESCO prin dezvoltarea necontrolată a comerțului din jurul acestora.

Deputații AUR Mihai Neamțu și Lucian-Florin Pușcașu, alături de consilierul județean Ștefan Cucoradă, au susținut o conferință de presă și au abordat două teme: patrimoniul cultural al Bucovinei și problemele administrative cu care se confruntă județul Suceava.

De la conservarea monumentelor istorice până la starea infrastructurii și perspectivele politice, reprezentanții AUR au formulat o serie de critici și propuneri pe care spun că le vor transforma în inițiative legislative.

„Bucovina trebuie tratată ca un tezaur, nu ca un bazar”

Mihai Neamțu a declarat că Bucovina reprezintă unul dintre principalele repere identitare ale României și că modul în care sunt administrate monumentele istorice nu reflectă valoarea acestora.

Deputatul critică imaginea creată în apropierea Mănăstirii Voroneț, unde, în opinia sa, spațiile comerciale, „chinezăriile” și atmosfera specifică unui târg afectează caracterul spiritual și cultural al locului.

El propune delimitarea unui perimetru de protecție între monumentele UNESCO și activitățile comerciale, precum și amenajarea unor spații dedicate exclusiv meșteșugarilor autentici din Bucovina.

Mihai Neamțu spune că produsele realizate local ar trebui certificate printr-un sistem oficial care să le diferențieze de mărfurile importate și comercializate în apropierea obiectivelor turistice. El consideră că astfel ar fi sprijinită atât economia locală, cât și imaginea regiunii.

Muzeu dedicat lui Ștefan cel Mare

Una dintre principalele propuneri formulate de președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Mihai Neamțu, este construirea unui muzeu dedicat lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

În opinia sa, deși în județul Suceava există mai multe muzee și secții muzeale care prezintă epoca medievală, lipsește un centru muzeal de amploare care să ofere o perspectivă completă asupra domnitorului moldovean, a rolului său militar, diplomatic și religios.

Mihai Neamțu a făcut comparații cu marile orașe europene care valorifică patrimoniul istoric prin muzee și obiective culturale de referință și susține că Bucovina ar putea deveni un pol turistic de nivel european dacă asemenea investiții ar fi asumate de statul român.

Întrebat dacă poate garanta finanțarea unui asemenea proiect, deputatul a răspuns că, din postura de parlamentar aflat în opoziție, nu poate face promisiuni privind alocările bugetare, însă a afirmat că AUR va susține inițiativa ori de câte ori va avea pârghiile necesare.

Sesizări privind urbanismul din zona Voroneț

Consilierul județean Ștefan Cucoradă a anunțat că aleșii locali ai AUR au sesizat Primăria Gura Humorului în legătură cu modul în care este organizată zona comercială din apropierea Mănăstirii Voroneț.

Potrivit acestuia, administrația locală a transmis că o comisie de specialitate va analiza situația din teren și va întocmi un raport.

Cucoradă a mai spus că AUR nu dorește eliminarea comercianților din zonă, ci identificarea unei soluții care să permită desfășurarea activităților economice fără afectarea patrimoniului și a peisajului cultural.

Avertisment privind infrastructura rutieră

Partea a doua a conferinței de presă a fost dedicată infrastructurii județene.

Deputatul Lucian-Florin Pușcașu a atras atenția asupra stării podului de la Zvoriștea și asupra întârzierilor în realizarea investițiilor necesare pentru modernizarea infrastructurii din nordul județului.

Acesta a afirmat că a adresat interpelări și solicitări instituțiilor responsabile și că situația actuală poate genera riscuri pentru siguranța traficului.

În opinia parlamentarului, lipsa unei strategii coerente și blocajele administrative întârzie investiții considerate esențiale pentru dezvoltarea economică a județului Suceava.

Critici la adresa Guvernului

Lucian-Florin Pușcașu a extins criticile și asupra coaliției de guvernare, despre care a spus că este preocupată mai degrabă de conflicte politice decât de rezolvarea problemelor administrative.

El crede că România are nevoie de o nouă legitimitate politică, prin organizarea unor alegeri anticipate.

Lucian-Florin Pușcașu a afirmat că AUR își va continua activitatea din opoziție și că va susține proiectele considerate utile comunităților locale indiferent de inițiatorii acestora.

Related Articles

Back to top button