Maspex a realizat o noua actiune de impadurire prin brandul Bucovina

Maspex Romania prin brandul de apă Bucovina a realizat acțiunea anuală de reîmpădurire în zona Valea Secu, cu sprijinul Ocolului silvic Dorna Candrenilor. Acțiunea s-a bucurat de susținerea unor nume importante ale sportului românesc.
În această ediție au fost plantați peste 3.500 de puieți de molid. Apa Bucovina se implică anual în acțiuni de reîmpădurire, continuând angajamentul pentru protejarea echilibrului natural. Acțiunea întreprinsă reprezintă unul dintre modurile prin care este manifestat respectul față de natură și față de consumatorul care apreciază calitățile apei Bucovina, echilibrul și puritatea ei absolută. –
Astfel, pe 7 mai, a avut loc acțiunea anuală de reîmpădurire organizată de compania Maspex Romania, prin brandul de apă minerală naturală Bucovina, în cadrul programului de responsabilitate socială ”Protejăm Ținutul Echilibrului”
– Se vor planta peste 3.500 de puieți de molid în apropierea surselor de apă Bucovina, în zona Valea Secu, comuna Dorna Candrenilor.
– Până acum, în acțiunile precedente de reîmpădurire au fost plantați 16.000 de puieți.
– La acțiunea de reîmpădurire participă:
Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de canotaj, declarată cea mai bună canotoare a secolului XX de către Federația Internațională de Canotaj
Ana Maria Brânză, declarată cea mai bună spadasină din lume timp de 5 sezoane.
canotorii Marius Cozmiuc (campion mondial), Ioana Vrânceanu (medalie de aur și de argint la JO 2024), Bianca Ifteni (campioana mondiala junior)
gimnaștii Gabriel Burtănete și Robert Burtănete, primii frați din istoria gimnasticii românești care au urcat împreună pe podium la același aparat.
Maspex Romania, prin brandul de apă Bucovina a demarat în urmă cu 6 ani campania de comunicare “Apa din Ținutul Echilibrului”, care duce mai departe povestea brandului prin definirea zonei sale de proveniență ca teritoriu absolut al armoniei dintre om și natură.
Apa Bucovina crede cu adevărat în păstrarea echilibrului între cele două lumi: cea a omului și cea a naturii. Unul dintre mesagerii de bază ai naturii către noi, oamenii, este chiar apa. Îndrăgim această filosofie care a venit la fel de natural ca apa pe care o îmbuteliem din surse subterane, localizate într-o zonă protejată, de tip rezervație naturală, izolată de orice activități umane.
Brandul de apă minerală naturală Bucovina promovează responsabilitatea față de natură și susține practicarea sportului ca mod de viață sănătos și orientat către performanță, fiind Apa Oficială a Echipei Naționale de Fotbal și susținând patru federații sportive: Federația Română de Fotbal, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Canotaj și Federația Română de Gimnastică.