
Primăria Orașului Liteni, Consiliul Local al Orașului Liteni și Casa de Cultură Liteni invită locuitorii orașului la o serie de manifestări culturale dedicate Sărbătorilor de iarnă, menite să aducă în prim-plan tradițiile, colindele și obiceiurile specifice perioadei.
Evenimentele debutează miercuri, 24 decembrie, de la ora 17:00, cu momentul festiv „Vine, vine Moș Crăciun!”, urmat de „Datini de Crăciun” – recital de colinde, o întâlnire caldă cu spiritul Crăciunului și cu frumusețea cântecelor tradiționale.
Programul continuă sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 16:00, cu manifestarea „Porniți plugul, măi flăcăi!”, un eveniment dedicat obiceiurilor de iarnă, care păstrează vie identitatea culturală a comunității.
Punctul culminant al sărbătorilor va avea loc miercuri, 31 decembrie, de la ora 13:00, prin „Parada măștilor”, unde vor fi prezentate urături și tradiții din zona orașului Liteni. Organizatorii anunță că se vor acorda premii pentru toate cetele participante, în semn de apreciere pentru implicare și păstrarea obiceiurilor strămoșești.
Toate activitățile se vor desfășura la Sala Sporturilor Liteni (parcare). Comunitatea este așteptată să participe în număr cât mai mare pentru a celebra împreună iarna, tradițiile și bucuria sărbătorilor.
WhatsApp
Ascultă live 


