stiri

La Suceava, mitingul impotriva extremismului a adunat mii de oameni

Mii de suceveni veniți din toate colțurile județului, precum și reprezentanți ai societății civile au participat, la cel mai mitingul împotriva extremismului.

Manifestația a fost organizată de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și liberalii suceveni, iar potrivit acestuia, la miting au fost prezente peste 7.000 de persoane. Insa, potrivit estimărilor Jandarmeriei, la acțiunea de duminică au participat în jur de 3.000 de persoane.

Printre participanții la protest s-au numărat parlamentarii PNL Suceava, Daniel Cadariu, Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu, primarul Sucevei, Ion Lungu, precum și ceilalți primari liberali din județ.

Flutur a negat că la miting au fost funcționari de stat chemați de el sau asistați social, ci că au venit oamenii liberi care doresc să aibă un cuvânt de spus în această țară

Mitingul pentru normalitate a început cu scoaterea dintre participanți a liderului SOS Suceava, Andrei Nesculescu.

Acesta s-a opus susținând că a fost invitat ca orice sucevean de Gheorghe Flutur la acest miting, insa a fost luat cu forța de jandarmi si urcat in duba.

Related Articles

Back to top button