La Palatul Culturii a inceput expozitia „Datini si obiceiuri de iarna”
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează pana pe 19 ianuarie 2025, expoziția „Datini și obiceiuri de iarnă”,
Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național, spune ca este o manifestare dedicată punerii în valoare a patrimoniului muzeal, care aduce în prim plan tradițiile specifice sărbătorilor de iarna
Expoziția de anul acesta prezintă tipologia măștilor umane, elemente esențiale în alaiurile tradiționale de Anul Nou, care animă comunitățile din regiunea Moldovei.
Vizitatorii vor putea admira si lucrări realizate de meșteri populari contemporani din Neamț și Iași, care contribuie prin creațiile lor la perpetuarea și revitalizarea tradițiilor populare.
Expoziția poate fi vizitată la Palatul Culturii din Iași, în spațiul Muzeului Etnografic al Moldovei, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 17:00.