stiri

La Iasi a inceput campania de curatenia de primavara

La Iași a început curățenia de primăvara, iar pentru început sunt vizate principalele bulevarde ale orașului, ca ulterior să se revină și pe străzile mai mici.

Salubris SA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și celelalte companii și direcții municipale, demarează campania de curățenie de primăvară „Păstrăm Iașul curat, zi de zi”, un amplu program de igienizare și salubrizare a orașului.

Lucrările se vor efectua zilnic în intervalul 8:00-18:00.

Primarul Mihai Chirica, a declarat că se va interveni pe bulevardele principale, dar și în cartiere și speră ca cetățenii să se implice din această campanie.

În acest an acțiunea se va desfășura până pe 15 aprilie.

Primarul Mihai Chirica: „Toate utilajele și echipele Salubris SA, precum și ale celorlalte companii municipale sunt mobilizate pentru amplul program de salubrizare. Intervenim pe bulevardele principale, dar și în toate cartierele orașului. Totodată, sperăm că și cetățenii Municipiului Iași se vor implica direct în această campanie, dar mai ales în menținerea curățeniei. Avem cea mai performantă companie de salubritate la nivel național, avem cea mai bună echipă de companii municipale și, împreună, facem din Iași cel mai curat oraș din țară!”

În acest an acțiunea se va desfășura în perioada 2 martie – 15 aprilie 2026 și vizează o suprafață de 940.000 de metri pătrați.

Activitățile pot fi reprogramate în caz de vreme nefavorabilă.

Pentru buna desfășurare a campaniei de curățenie, cetățenii sunt rugați să respecte câteva reguli:

  • eliberarea carosabilului: pe durata intervențiilor mecanizate se interzice parcarea autovehiculelor în zonele vizate; informațiile vor fi transmise cu 24 – 48 de ore înainte prin flyere și afișe stradale.
  • respectarea afișajului stradal: vehiculele lăsate pe carosabil pot fi ridicate, iar proprietarii sancționați!

Related Articles

Back to top button