stiri

Judetul Suceava participa la Targul International de Turism de la Chisinau

Oferta turistică a județului Suceava va fi promovată la Târgul Internațional „Tourism & Travel Expo” de la Chișinău, în Republica Moldova.

Consiliul Județean Suceava urmează să adopte în ședința de la finalul acestei luni un proiect prin care se aprobă participarea la acest târg internațional, care va avea loc în perioada 14 – 16 februarie.

Județul Suceava va fi promovat de doi reprezentanți ai Serviciului de turism și un meșter popular.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan a declarant că Republica Moldova este una dintre țările cu care România împarte o moștenire istorico-culturală importantă, iar în ultimii 13 ani circulația turistică din această țară către județul Suceava a cunoscut o creștere constantă.

Potrivit statisticilor, Republica Moldova este pe locul trei în clasamentul țărilor care trimit turiști spre destinația turistică Bucovina.

Related Articles

Back to top button