Infectia cu Hantavirus si nivelul real de risc pentru populatie

Autoritatile sanitare vin cu clarificări legate de infecția cu Hantavirus și nivelul real de risc pentru populație.

În România, supravegherea infecției cu Hantavirus este realizată la nivel regional, prin sistemul național de supraveghere a bolilor transmisibile coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică, în 8 județe si anume: Bacau, Botosani, Iași, Vaslui, Vrancea, Suceava, Neamț, Galați.

INSP a precizat ca infecția cu Hantavirus se transmite de la animale la oameni, transmisă în principal prin expunerea la excrețiile rozătoarelor infectate.

Omul se poate contamina prin inhalarea aerosolilor din excrementele uscate, prin inoculare conjunctivala si prin leziuni ale pielii sau mușcătura de rozătoare.

Conform metodologiei INSP, un caz suspect este definit prin asocierea febrei acute cu afectare renală sau manifestări hemoragice.  Confirmarea se face prin evidențierea anticorpilor specifici sau prin alte metode de laborator.

Trei persoane au murit, iar alte cazuri sunt investigate după apariția unui posibil focar de hantavirus la bordul unei nave de croazieră care navighează în Atlantic, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși bilanțul ridică îngrijorări la nivel internațional, specialiștii subliniază că riscul pentru România rămâne scăzut, în condițiile în care virusul nu se transmite, în mod obișnuit, de la om la om și este asociat, în principal, cu contactul direct cu rozătoare infectate.

Hantavirusul reprezintă o familie de virusuri cu răspândire globală, capabilă să producă afecțiuni severe și, în unele cazuri, letale la oameni. Aceste virusuri sunt asociate în principal cu rozătoarele, care acționează ca vectori naturali ai infecției. Hantavirusurile sunt prezente la nivel mondial, fiecare tip fiind asociat, în mod obișnuit, cu o anumită specie de rozătoare și o anumită regiune geografică.

Adrian Marinescu, medic infecționist: „Infecția cu hantavirus nu reprezintă, în acest moment, un motiv major de îngrijorare în România, întrucât, conform datelor disponibile, nu se transmite de la om la om. Vorbim despre o boală asociată contactului direct sau indirect cu rozătoarele, ceea ce explică apariția unor cazuri sporadice, așa cum se întâmplă, de altfel, în fiecare an. În general, numărul îmbolnăvirilor este redus, iar majoritatea formelor sunt ușoare și nu ridică probleme deosebite. Există însă și situații mai grave, în care sunt afectați plămânii sau rinichii, iar în aceste cazuri boala poate deveni severă și chiar amenințătoare de viață, putând duce inclusiv la deces. Transmiterea la om se produce, cel mai frecvent, prin inhalarea particulelor contaminate provenite din urina, fecalele sau saliva rozătoarelor infectate ori prin contact direct cu acestea, mai ales în spații închise sau slab ventilate și în contextul unei expuneri prelungite.”