Iașul, din nou fără apă caldă. Șase zile de oprire și o întrebare simplă: ce s-a făcut în mai?

Iașul, din nou fără apă caldă. Șase zile de oprire și explicații care ridică semne de întrebare

Ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare intră din nou într-o perioadă de șase zile fără apă caldă, într-o vară în care municipalitatea și operatorul sistemului încearcă să convingă că fiecare oprire este necesară pentru ca rețeaua să poată trece fără probleme de sezonul rece. Numai că, după o oprire de aproape o săptămână în luna mai, justificată prin lucrări majore la magistrala T10, o nouă intervenție de aceeași amploare în august ridică inevitabil întrebarea dacă lucrările sunt coordonate de la început până la capăt sau dacă ieșenii sunt puși să suporte, pe rând, etape care ar fi trebuit explicate mult mai clar.

De luni, 24 august, ora 00:00, până sâmbătă, 29 august, ora 24:00, furnizarea apei calde este oprită pentru consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare al municipiului Iași. Potrivit Termo-Service, intervenția principală are loc la RTP T10 Cuvă, în incinta CET I Tudor Vladimirescu, unde instalația nouă urmează să fie cuplată la rețeaua de termoficare existentă, în timp ce echipele operatorului vor profita de oprirea sistemului pentru a executa și lucrări de reparații pe circuitele de termoficare urbană, cu scopul declarat de a elimina punctele vulnerabile care ar putea genera avarii în sezonul rece.

Din punct de vedere tehnic, explicația este una greu de contestat: o rețea de termoficare care trebuie modernizată nu poate fi reparată fără oprirea anumitor tronsoane, iar conectarea unor instalații noi la infrastructura existentă presupune, în mod firesc, scoaterea temporară din funcțiune a sistemului. Mai mult, astfel de lucrări sunt preferabil de realizat în perioada în care temperaturile permit întreruperea furnizării fără riscul de a lăsa populația și instituțiile racordate fără încălzire.

Numai că povestea acestei opriri nu începe pe 24 august.

În mai, aceeași zonă a fost în centrul unei opriri de aproape o săptămână

Cu doar trei luni în urmă, în perioada 18–24 mai, ieșenii au mai trecut printr-o oprire prelungită a apei calde, tot în cadrul proiectului european de reabilitare a rețelelor de termoficare – Etapa a III-a și tot cu lucrări importante în zona magistralei T10.

La acel moment, explicațiile furnizate de operator indicau înlocuirea unor conducte vechi cu conducte noi, realizarea unei rețele provizorii și efectuarea operațiunilor necesare pentru conectarea ulterioară a instalațiilor modernizate la infrastructura existentă. Intervenția era prezentată drept una necesară pentru continuarea proiectului și pentru reducerea riscului unor avarii în sezonul rece, iar oprirea de aproape șapte zile era justificată prin complexitatea operațiunilor care urmau să fie efectuate.

În presa locală se atrăgea atenția și asupra caracterului neobișnuit al unei asemenea intervenții în luna mai, în condițiile în care lucrările de mentenanță care presupun opriri de durată ale sistemului erau, de regulă, programate în august, când sezonul de încălzire era deja încheiat.

Acum suntem în august, perioada în care astfel de intervenții erau în mod tradițional programate, numai că orașul ajunge din nou în situația de a suporta aproape o săptămână fără apă caldă.

Iar aici apare întrebarea pe care administrația locală și operatorul sistemului ar trebui să o lămurească fără formulări generale și fără explicații de tipul „lucrările sunt necesare pentru modernizare”: ce s-a făcut concret în luna mai, ce trebuia făcut atunci, ce nu putea fi realizat atunci și de ce conectarea instalației noi de la T10 se face abia acum?

Un singur proiect, mai multe etape și două opriri majore

Trebuie spus foarte clar că existența a două opriri în cadrul aceluiași proiect nu reprezintă, în sine, o dovadă că lucrările au fost prost făcute sau că intervenția din mai nu a avut rost. Proiectele de reabilitare a rețelelor termice sunt, prin natura lor, împărțite în etape, iar înlocuirea unei conducte și conectarea definitivă a unei instalații modernizate pot presupune operațiuni distincte, desfășurate la intervale diferite.

Problema este însă de comunicare și de planificare, pentru că atunci când unui oraș întreg i se cere să accepte o oprire de șase sau șapte zile, oamenii trebuie să știe nu doar că „se lucrează”, ci și ce anume se obține la finalul acelei opriri, care este stadiul proiectului și câte intervenții similare mai sunt necesare până la finalizarea lui.

În mai s-a vorbit despre lucrări importante la T10, despre conducte noi și despre pregătirea infrastructurii pentru etapele următoare. În august, tot T10 este în centrul unei noi intervenții, iar instalația nouă trebuie conectată la rețeaua existentă. Este posibil ca cele două operațiuni să fie perfect compatibile din punct de vedere tehnic, însă acest lucru trebuie explicat limpede consumatorilor, pentru că altfel impresia care rămâne este aceea a unei rețele care este permanent „în lucru”, fără ca beneficiarul final să știe unde se termină lucrările și când începe, efectiv, perioada în care infrastructura modernizată ar trebui să funcționeze fără noi întreruperi.

Investiție de peste 67 de milioane de lei

Miza financiară a proiectului este importantă, iar modernizarea rețelei de termoficare din Iași nu este o intervenție minoră făcută pentru a câștiga câteva procente de eficiență.

Proiectul european „Reabilitare rețele termice sistem termoficare în Municipiul Iași pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană – Etapa a III-a” are o valoare totală de 67.489.193,37 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, iar lucrările prevăd reabilitarea a 6,86 kilometri de traseu, echivalentul a 13,72 kilometri de conducte, la care se adaugă lucrări în incinta CET I Tudor Vladimirescu pe 0,878 kilometri de traseu, respectiv 1,756 kilometri de conducte.

Este, așadar, un proiect consistent, cu o miză directă asupra modului în care va funcționa sistemul centralizat de termoficare în următorii ani, iar justificarea investiției nu poate fi pusă serios sub semnul întrebării: rețelele vechi trebuie înlocuite, pierderile trebuie reduse, iar punctele vulnerabile trebuie eliminate înainte ca acestea să se transforme în avarii în timpul iernii.

Ceea ce poate fi pus sub semnul întrebării este însă felul în care sunt comunicate etapele și efectele lucrărilor, mai ales atunci când acestea înseamnă întreruperi repetate pentru consumatori.

Aproape 22.000 de apartamente depind de sistemul centralizat

Impactul acestor opriri nu este unul marginal, pentru că sistemul centralizat de termoficare deservește aproximativ 22.000 de apartamente, la care se adaugă 171 de agenți economici și 138 de instituții publice.

În rândul instituțiilor racordate se află 81 de unități de învățământ, cu 145 de clădiri, precum și zece spitale, cu 27 de clădiri. Pentru un apartament, șase zile fără apă caldă înseamnă în primul rând disconfort și cheltuieli suplimentare pentru încălzirea apei, însă pentru o instituție publică de mari dimensiuni, un spital sau o unitate de învățământ, gestionarea unei asemenea întreruperi presupune cu totul alte probleme logistice.

De aceea, este corect ca lucrările să fie făcute vara și nu în timpul sezonului rece, când o intervenție asupra rețelei ar putea avea consecințe mult mai serioase, dar la fel de corect este ca administrația și operatorul să prezinte public o imagine completă a lucrărilor: ce s-a executat, ce urmează, care sunt termenele și câte opriri mai sunt necesare.

„Pregătim sistemul pentru iarnă”

Acesta este, de altfel, argumentul principal folosit pentru intervenția din august: lucrările trebuie făcute acum pentru ca punctele vulnerabile ale sistemului să fie remediate înainte de sezonul rece.

Este un argument logic și, probabil, unul dintre puținele momente în care o întrerupere programată poate fi preferabilă unei avarii produse în plină iarnă. O avarie neplanificată în ianuarie, când temperaturile sunt negative, nu poate fi comparată cu o oprire anunțată din timp în luna august.

Dar tocmai pentru că lucrările sunt prezentate ca parte a unei strategii de prevenție, rezultatul trebuie să fie măsurabil.

După o oprire în mai și o nouă oprire în august, ieșenii au dreptul să știe dacă după 29 august rețeaua va fi într-o stare semnificativ mai bună decât era înainte de aceste intervenții sau dacă urmează alte opriri de aceeași amploare.

Nu este suficient să li se spună oamenilor că „se lucrează pentru binele lor”. Un proiect de peste 67 de milioane de lei trebuie să poată fi urmărit și în termeni concreți: kilometri de conducte schimbați, tronsoane finalizate, pierderi reduse, puncte vulnerabile eliminate, avarii evitate și, mai ales, un calendar realist al lucrărilor rămase.

Modernizarea sistemului centralizat de termoficare este necesară, iar faptul că Iașul beneficiază de fonduri europene pentru înlocuirea infrastructurii vechi este, fără îndoială, un lucru bun.

Numai că beneficiarul final al investiției nu este contractul, nu este constructorul și nici administrația, ci omul care deschide robinetul și se așteaptă să aibă apă caldă.

Iar omul acela a rămas fără apă caldă aproape o săptămână în mai și rămâne din nou fără apă caldă timp de șase zile în august, în condițiile în care ambele intervenții sunt legate de același amplu program de modernizare a sistemului.

De aceea, explicația pe care ieșenii o așteaptă nu este una politică și nici una populistă. Este una tehnică și administrativă, cât se poate de simplă: ce s-a făcut în mai, ce se face acum în august, de ce cele două intervenții nu au putut fi reunite și câte opriri mai sunt prevăzute până la finalizarea Etapei a III-a?

Până atunci, pentru cei aproape 22.000 de consumatori racordați la sistemul centralizat, realitatea este mult mai simplă decât orice comunicat oficial: încă șase zile fără apă caldă, într-un oraș care așteaptă de ani de zile ca modernizarea termoficării să se vadă nu doar în proiecte și contracte, ci și la robinet.