Gura Humorului va gazdui Festivalul International de Film, Diaporama si Fotografie Toamna la Voronet

Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie Toamnă la Voroneț, ajuns la cea de-a 44 ediție se va desfășura în perioada 7 – 9 noiembrie la Gura Humorului
In cadrul evenimentului vor avea loc proiectii de film, întâlniri cu regizorii, dezbateri, expoziție de fotografie și schițe de decor, prezentare de carte.
Evenimentul principal al ediției de anul acesta îl constituie Retrospectiva: Moromeții.
Publicul va putea viziona în avanpremieră Moromeții 3 și participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa de realizatori.
Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Toamnă la Voroneț 2024, va avea loc la sala mare a Casei de Cultură, joi, 7 noiembrie începând cu ora 19:00 cu filmul “Anul Nou care n-a fost” în prezența regizorului Bogdan Mureșan, Ion Sapdaru, a criticului de film Manuela Cernat și a președintelui Uniunii Cineaștilor Laurențiu Damian.