suceava
Elevii îi învață pe cetățeni să protejeze natura

Elevii Şcolii Gimnaziale Vereşti, îndrumaţi de profesoara Nicoleta Cătălina Bejinariu, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare-ROREC şi Primăria comunei Vereşti, au organizat o acţiune de colectare a deşeurilor electrice.
Totodată, copiii au urmărit informarea populaţiei cu privire la importanţa nearuncării în mediul înconjurător a acestor echipamente deosebit de nocive pentru acesta.
Acţiunea voluntarilor s-a dovedit a fi una fructuoasă, având în vedere faptul că s-au strâns 1.087 kg de aparatură şi echipamente electrice uzate, 12 kg de baterii şi patru kg de becuri economice.