Elevi din toată țara sunt reuniți la Iași
Ediția a XI-a a Concursului Național „Ionel Teodoreanu” a debutat chiar ieri la Iași.
Inițiat în 2005 de Colegiul Național „Costache Negruzzi” și de Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub egida Ministerului Educației, competiția și-a câștigat în timp notorietatea prin modalitatea unică de abordare a fenomenului artistic în complexitatea sa, cu forme de manifestare în literatură, artă dramatică, artă plastică și cinematografie, reunind la această ediție peste 200 de elevi și 100 de profesori veniți din toate județele țării și din municipiul București, precum și o delegație formată din opt elevi din Republica Moldova, laureați la competițiile naționale de profil.
Concursul constă în două probe, scrisă și orală, care se vor desfășura la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași, iar festivitatea de închidere și premierea sunt planificate pentru duminică, 15 mai, în amfiteatrul aceleiași școli.
Programul cuprinde, în egală măsură, experiențe culturale, tradiționalulul spectacol-lecție, itinerarii spirituale, vizitarea Palatului Culturii Iași, precum și alte secvențe de manifestare a creativităţii ieşene.