stiri

Echipa candidatului Lucian Harsovschi se mareste cu inca un membru

Un cunoscut sportiv sucevean, reprezentant al României la campionate mondiale, care pe lângă timpul alocat antrenării altor suceveni, are mii de ore de muncă în folosul comunității, ca pompier voluntar și paramedic voluntar SMURD, s-a alăturat echipei PNL Suceava, pentru a veni cu un suflu nou pentru Suceava și suceveni, alături de Lucian Harșovschi.

Sorin Mihalescul are 43 de ani și se va ocupa de partea de voluntariat și acțiuni civice, având foarte multă experiență în domeniu.

Anunțul înscrierii sale în PNL a fost făcut de Lucian Harșovschi.

„Pe Sorin este foarte greu să îl prinzi chiar și la telefon. Mereu este implicat în câte o activitate. Se împarte între familie, joburi și hobby-uri și le împacă pe toate cu bine, pentru că le face din drag și cu pasiune. Pentru că asta îl face fericit!

Sorin este tată, soț și fiu, este antrenor de kickboxing și component al lotului României, sport la care a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale Unificat de Kickbox, în anul 2018, este pompier voluntar la ISU Suceava din anul 2019, paramedic voluntar SMURD, iar de astăzi face parte din echipa PNL Suceava.  A fost Omul din linia întâi când sucevenii au avut nevoie și va continua să fie omul din linia întâi pentru Suceava, pentru că așa cum a spus și el: Da, Lucian! Mă bag! Pentru suceveni și pentru că vreau un alt suflu pentru Suceava! Sorin este un OM cum ar trebui să fim cu toții și pentru asta merită toată aprecierea noastră!  Mulțumim pentru că te-ai alăturat echipei noastre, Sorin! Suceava întinerește prin voi!”.

Acesta este cel de-al doilea anunț privind echipa care se formează în jurul candidatului PNL pentru funcția de primar al Sucevei, săptămâna trecută o tânără antreprenoare, Alexandra Harja Samsonescu, care este și consilier local, exprimându-și înscrierea în partid și susținerea pentru Lucian Harșovschi.

 

Related Articles

Back to top button