Dezbatere publica pentru noul sediu al Operei iesene
Ministerul Culturii a lansat în dezbatere publică, proiectul Hotărârii de Guvern privind construirea noului sediu al Operei Naţionale Române din Iaşi
Documentul prevede înscrierea unui teren în domeniul public și darea acestuia în administrarea Operei.
Terenul pe care urmează să fie ridicat noul sediu al Operei ieşene are o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi este situat în Copou, în spatele Apavital, la intersecția bulevardului Carol I cu strada Mihai Costăchescu
Acesta se află în proprietatea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, însă în urma unui parteneriat încheiat cu Primăria, va fi pus la dispoziția Ministerului Culturii în vederea alocării fondurilor necesare începerii lucrărilor
În prezent, angajaţii Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI) susţin reprezentaţiile pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, instituţie care găzduieşte, în paralel, şi spectacolele actorilor.