Depozit de munitie descoperit la Colegiul Pedagogic din Iasi
Elevii unui important colegiu din Iaşi sunt evacuaţi din sălile de clasă. Decizia a fost luată după ce în cursul dimineții echipele companiei care execută lucrările de amenajare a platformei betonate pe care va fi construită clădirea modulară compusă din containere care va găzdui temporar activitatea didactică a Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au descoperit, în urma săpăturilor, un depozit de muniție din Al Doilea Război Mondial.
Primarul Mihai Chirica a declarat că întreaga activitate a fost sistată imediat, perimetrul a fost securizat, iar la fața locului au intervenit echipe de pirotehniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și specialiști militari.
Primarul Mihai Chirica a convocat o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a decide ce decizii trebuie luate. Printre altele, s-a decis suspendarea cursurilor din unitatea de învățământ și evacuarea căminului Colegiului până luni, 20 mai.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a mai decis că pe orice teren de pe raza Municipiului Iași pe care nu au fost făcute intervenții până în anul 1945, orice săpătură va fi făcută numai în prezența unui reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care va testa cu aparatură specifică terenul respectiv.
Lucrările de amenajare a platformei betonate necesare școlii modulare vor fi reluate imediat după ce vor fi îndeplinite toate condițiile de siguranță.