stiri

Dan Ioan Cusnir aduce acuzatii grave fostului viceprimar al Sucevei

Viceprimarul Sucevei Dan Ioan Cușnir, îl acuză pe fostul viceprimar Lucian Harșovschi de implicare în activități ce contravin intereselor comunității prin utilizarea ilegală a resurselor publice pentru scopuri personale și prejudicierea bugetului municipiului Suceava.

Conform lui Cușnir, părinții lui Lucian Harșovschi, care locuiesc în cartierul Primăverii din Moara, au reușit să transporte mii de camioane cu pământ pentru a transforma o râpă denivelată într-o parcelă de teren plat, cu o valoare de piață de sute de mii de euro.

Pământul ar fi fost transportat de la șantiere publice și private din Suceava, prin scutirea de plata Autorizației Speciale de Transport

Comunicat de presa. Viceprimar Dan Ioan Cusnir:

“Fostului viceprimar Lucian Harșovschi au început să i se umfle mușchii și să explice în cercurile de prieteni ce va face el după ce „își va rezolva”  dosarele pe care le are pe rol, deși are doar 2 luni de când a fost demufat de la banul public

Am promis adevăr. Livrăm adevăr. Nu vom ține nimic din ceea ce descoperim prin sertare. Face parte din transparența pe care am promis-o Sucevenilor.

Depre lăcomie și despre interese personale în detrimentul intereselor comunității, episodul 4 – Jurămintele strâmbe ale bugetarului milionar.

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Suceava. Așa să îmi ajute Dumnezeu!” acesta este jurământul pe care l-a făcut Harșovschi Lucian, în repetate rânduri, cu mâna pe Biblie!

A jurat strâmb, în repetate rânduri sau în „formă continuată” cum ar putea să formuleze procurorii.

În cartierul Primăverii din Moara, două persoane aflate la pensie au reușit să transporte MII DE CAMIOANE CU PĂMÂNT!!!! cu care au umplut o râpă denivelată, rezultând 5 parcele de teren plat având suprafața totală de 5.007 mp, cu o valoare de piață de sute de mii de  euro. Întâmplarea face ca numele acestor 2 persoane aflate la pensie să fie Harșovschi Dumitru și Harșovschi Anica, să locuiască în cartierul Primăverii în mini-cartierul familiei Harșovschi și să fie părinții lui Harșovschi Lucian.

„Până aici nimic grav, un nou atac la persoană al lui Dan Cusnir care are ceva personal cu Harșovschi Lucian” – ar putea să spună fosta armată de postaci ai fostului viceprimar. DA, pot să accept că am ceva personal, nu doar cu Harșovschi Lucian, ci cu toți cei care au confundat ani de zile Suceava cu moșia lor proprie.

Transportul pământului s-a făcut de la șantierele de pe raza Municipiului Suceava, de exemplu de la excavațiile de la Parcarea Subterană a Pieței George Enescu, de la ansamblul Avanera din spatele stadionului, de la Sala Polivalentă etc.

Avem 2 spețe diferite:

  1. Pământul rezultat de la Sala Polivalentă putea să fie transportat în imediata vecinătate, generând costuri mai mici pentru finanțatorul acestui proiect -Compania Națională pentru Investiții. La presiunea viceprimarului Harșovschi a fost transportat în cartierul Primăverii din Moara, pe un traseu de 8 km.
  2. Mașinile care au transportat pământ la Moara pentru părinții lui Harșovschi Lucian au fost scutite de plata Autorizației Speciale de Transport, rezultând prejudicierea bugetului Municipiului Suceava, buget pe care bugetarul milionar a jurat cu mâna pe Biblie că o să îl apere cu bună credință, putere și pricepere.

Prin HCL 266/29.06.2023 în Suceava a fost constituită o Autorizație Specială de Transport (AST) pentru circulația autovehiculelor având masa totală  maximă autorizată mai mare de 3.5 tone.

Pentru obținerea AST se plătește o taxa de 43 lei/cursă sau 427 lei/lună pentru intervalul 3.500-7.500 kg, 57 lei/cursă sau 569 lei/lună pentru 7.500-16.000 kg, 85 lei/cursă sau 854 lei/lună pentru intervalul 16.000-26.000 kg etc.

Sunt prevăzute anumite scutiri de la plata AST, de exemplu pentru autovehiculele care au contracte în derulare cu Primăria, dar nu este cazul situației de față.

Sala Polivalentă este o investiție prin CNI, constructorul are contract cu CNI, nu cu Primăria Suceava, dar cu toate acestea autovehiculele au primit scutire de la plata AST pentru cursele la Moara pentru familia Harșovschi.

Avanera este o investiție privată, dar cu toate acestea autovehiculele care au transportat pământ pentru familia Harșovschi au fost scutite de la plata AST.

Mii de camioane, care au transportat pământ pentru ca familia Harșovschi să devină proprietara a 5.007 mp de teren plat într-o zona rezidențială de lux, au fost scutite de la plata AST, scutire care a dus la prejudicierea bugetului municipiului Suceava.

În data de 03.06.2024 am sesizat Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Suceava despre aceste aspecte. Garda Națională de Mediu a sesizat Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. În situația în care voi fi solicitat de către Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Suceava sau de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice voi aduce probe și despre contaminarea zonei dinspre Cartierul Primăverii spre cartierul Bulai și a pârâului Strâmbu în anul 2023 când depunerile de pământ pentru familia Harșovschi au rupt canalizarea fosei septice a cartierului Primăverii, contaminând atât pârâul Strâmbu cât și zona verde dinspre cartierul Bulai, contaminare despre care s-a vorbit în șoaptă în perioada în care Harșovschi Lucian era viceprimarul Sucevei.

Acesta este doar începutul. Nu ne oprim. Sucevenii trebuie să afle adevărul despre cei care au jurat strâmb, în formă continuată și au acționat împotriva intereselor Sucevei și ale Sucevenilor.

Noi am promis că Facem Suceava Bine! Ne vom respecta promisiunile și Jurământul!

Am promis! Vom face!

Viceprimar, Dan Ioan Cusnir

Related Articles

Back to top button