CTP Iasi lanseaza o platforma digitala pentru informarea calatorilor

Compania de Transport Public Iasi vrea să lanseze o platformă digitală deschisă pentru informarea călătorilor.
Este vorba de o achiziție integrată pentru sistemul informatic dedicat managementului transportului public de persoane.
Potrivit anunțului de licitație, pachetul vizat cuprinde licență software/ servicii de utilizare a programului, dar și servicii de mentenanță), precum și echipamente hardware.
În Caietul de sarcini se precizează că beneficiile vizate sunt diminuarea timpului de așteptare, simplificarea planificării călătoriei cu diferite linii de vehicule de transport în comun, creșterea transparenței operaționale.
Stațiile de călători și sistemele de informare, respectiv cele 151 de panouri informative existente, vor fi utilizate de către SCTP Iași SA și de către publicul călător
De asemenea, firmei câștigătoare a licitației i se va acorda doar dreptul de a realiza mentenanța sistemelor, precum și furnizarea, gestionarea componentei de software și transmisia de date.
Valoarea estimată a contractului este 2 milioane de lei. Ofertele sunt așteptate de Compania de Transport Public până pe 30 martie.
WhatsApp
Ascultă live 


