stiri

Contestatie la CCR prin care se cere anularea alegerilor din 4 mai

Fostul candidat Sebastian Constantin Popescu a depus o contestație la Curtea Constituțională prin care cere anularea alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Motivul invocate de Popescu este încălcarea principiilor democratice și influențare a alegătorilor.

Potrivit documentului , el invocă încălcări grave ale principiilor democratice și al egalității de șanse în alegeri.

„Prin mesaje repetitive de tipul:„Nu votați pe X, nu are șanse”, „Aplicați votul util”, s-a indus opercepție falsă asupra alegătorilor, determinându-i să renunțe la opțiunile lor reale, încălcându-se astfel Art. 62 din Constituție”, se menționează în sesizare.

De asemenea, el acuză presa că a folosit „practici ilegale de promovare selectivă prin Dezbateri electorale organizate discreționar doar cu cei 5 candidați ”relevanți” sau cu reprezentanții acestora, dar și prin difuzarea de știri zilnice dedicate exclusiv celor 5 candidați, ignorându-i pe ceilalți 6.”

„În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, mass-media a prezentat în mod selectiv și denaturat sondaje de opinie, încălcând principiile democraticeși legile electorale”, acuză Popescu. „Prin eliminarea candidaților din sondaje, mass-media a transmis publicului că doar anumiți candidați au șanse, determinând alegătorii să renunțe”, mai menționează sesizarea.

El menționează inclusiv o campanie de manipulare pe aplicația TikTok similară cu cea folosită pentru Călin Georgescu în 2024.

„În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, s-a observat o acțiune coordonată de influențare a alegătorilor prin bombardarea utilizatorilor TikTokdinRomânia cu comentarii repetitive și suspecte, promovând exclusiv candidaturile domnilor Nicușor Dan și George Simion. În acest mod, numai pe rețeaua TikTok au fost publicate pe toate transmisiile live dar și la videoclipurile din secțiunea ForYou, peste unmiliardde comentarii”, acuză Popescu.

„Deturnarea campaniei Elenei Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan”, este un alt motiv invocat în sesizarea depusă la CCR. „USR, prin acțiunile sale, a transformat rolul de actor politic în rol de actor statal, exercitând o influență nepermisă asupra propriului candidat și asupra electoratului”, spune Popescu.

Popescu a candidat duminică din partea partidului Noua Românie și a luat aproximativ 26 de mii de voturi, adica 0,28%).

Curtea Constituțională a înregistrat contestația, care va fi analizata la sfarsitul saptamanii

Turul al doilea al alegerilor prezidentiale va avea loc pe 18 mai

Related Articles

Back to top button
× Discută cu noi!