CJ Suceava va aloca 200.000 de lei pentru Gala Colosseum Tournament
Consiliul Județean Suceava va aloca o sumă de 200.000 de lei pentru organizarea ediției din acest an a „Galei Colosseum Tournament”.
În prima ședință a deliberativului urmează să se aprobe asocierea județului Suceava, prin Consiliul Județean, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina și Asociația Legio Phoenix în vederea organizării proiectului „Gala Colosseum Tournament”.
Ediția de anul acesta a galei de kickboxing ar urma să aibă loc în data de 29 iunie în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Organizatorii anunță că la ediția de anul acesta a galei, pe 29 iunie, spectatorii vor avea parte de numeroase surprize.
Astfel, pentru prima dată în România, pe platoul cetății va fi înființat un ludus roman, adică o școală de gladiatori exact cum era în vremurile romane.
La ediția de anul acesta vor fi prezenți invitați de marcă, printre care Remy Bonjasky, Peter Aerts și Semmy Schilt.
Evenimentul va fi transmis internațional pe Fightbox, în peste 80 de țări de pe 4 continente și la nivel național
În cadrul galei se va realiza și un film documentar intitulat „Țara lui Ștefan cel Mare”.