CCR: Calin Georgescu nu poate candida la prezidentiale
Călin Georgescu nu va putea candida la alegerile prezidențiale, au decis marți seară judecătorii Curții Constituționale a României, care au respins – în unanimitate – toate contestațiile împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia celor 9 magistrați constituționali este definitivă și executorie, iar Georgescu a pierdut orice șansă de a mai candida la alegerile din luna mai.
Călin Georgescu a avut o primă reacție după hotărârea CCR. El a precizat ca „misiunea” sa a fost îndeplinită, pentru că a „expus demonul în toată hidoşenia lui”.
Referindu-se la susținerea altor candidați, el i-a îndemnat pe simpatizanții săi să acționeze cum le „dictează conștiința”
Dupa decizia CCR, Crin Antonescu a postat un mesaj pe Facebook, prin care a declarat că și-ar fi dorit să-l învingă la vot pe Călin Georgescu
De asemenea, Elena Lasconi a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că speră ca decizia CCR să fie „doar un prim pas” și că „Georgescu trebuie să răspundă penal pentru acuzatiile care I se aduc”.
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Terenului (POT), a declarat că decizia CCR afectează nu doar candidatura lui Georgescu, ci și dreptul cetățenilor de a alege liber pe cine doresc să conducă țara.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marţi că decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Călin Georgescu era de aşteptat, precizând că existau numeroase argumente pentru a nu i se permite să candideze la alegerile prezidenţiale din luna mai.
După patru ore de dezbateri, ședința AUR din această noapte s-a încheiat. Partidul a transmis și un comunicat de presă prin care „denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu” și „anunță mobilizarea forțelor suveraniste”.
AUR a transmis și în mod oficial că intră începând de miercuri „în grevă parlamentară alături de celelalte partide suveraniste”.
Eurodeputata Diana Șoșoacă, lidera formațiunii SOS România, a anunțat că intenționează să se înscrie în cursa prezidențială din 2025 chiar dacă judecătorii Curții Constituționale i-au interzis să candideze anul trecut. Ea susține că pentru noua sa candidatură deja au fost strânse peste 300.000 de semnături.