Doi funcționari publici retinuți, la Câmpulung Moldovenesc, în scandalul actelor false

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru fals informatic în formă continuată și aplicarea de măsuri preventive față de patru funcționari din servicii publice comunitare de evidență a persoanelor.
Doi dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, în timp ce ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar.
93 de percheziții au avut loc, joi dimineață, în județul Suceava, în zona Câmpulung Moldovenesc, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate.
Acțiunea s-a derulat cu polițiști și procurori din Capitală, după cea similară care a avut loc la Săveni – Botoșani.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au pus în executare așadar 93 mandate de percheziție domiciliarăla Primăria Câmpulung Moldovenesc și Serviciul de Evidența Populației din același oraș, precum și la multe locuințe ale unor persoane fizice.
Acțiunea a fost concentrată la Câmpulung Moldovenesc, de unde în jur de 1.700 de cetățeni străini din state foste membre URSS ar fi obținut cetățenie română în fals, prin domicilii stabilite fictiv.
Acestora li s-ar fi stabilit domicilii fictive, pentru a obține un act de identitate care să le permită dobândirea cetățeniei. Evident, totul se făcea contra cost, prin infracțiuni de dare și luare de mită.
Anchetatorii au arătat că domiciliile fictive erau la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv (clădiri improprii sau dezafectate) sau fără acordul proprietarilor.
WhatsApp
Ascultă live 


