stiri

CAMPANIE ELECTORALA. Social democratul Traian Andronachi: “domeniul justitiei din programul de guvernare 2025-2028 al PSD este cel mai echilibrat”

Avocatul Traian Andronachi, candidat pe listele PSD Suceava pentru Camera Deputaților, a transmis, printr-un comunicat de presă, că actul de justiție din România „trebuie să fie unul care să se deruleze cu celeritate” pentru ca oamenii să nu mai piardă ani întregi prin instanțele de judecată pentru a-și rezolva problemele, indiferent de domeniu, penal sau civil.

Din această perspectivă, el consideră că domeniul justiției din programul de guvernare 2025-2028 al PSD este „cel mai echilibrat și realist de după Revoluția din 1989” și apreciază că implementarea acestor măsuri va duce la eficientizarea actului de justiție.

Printre obiectivele menționate de candidatul PSD la Camera Deputaților se numără suplimentarea personalului din cadrul instanțelor și identificarea unor soluții privind echilibrarea schemelor de judecători.

 ”Una din problemele cu care se confruntă sistemul de justiție din România este personalul insuficient, raportat la volumul de lucru, respectiv încărcătura de dosare pentru un judecător. De aceea, suplimentarea personalului din cadrul instanțelor și identificarea unor soluții privind echilibrarea schemelor de judecători, împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii, astfel încât să se ajungă la un raport rezonabil grefieri/judecător, în acord cu standardele europene, va fi o prioritate absolută”, a arătat avocatul Traian Andronachi.

Acesta a dat ca exemplu Tribunalul Suceava, care, potrivit informațiilor publice existente pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, are o schemă de 45 de judecători, dar care funcționează doar cu 32 de magistrați.

”Faptul că 13 posturi de judecător de la Tribunalul Suceava sunt vacante afectează în mod evident actul de justiție. Și nu neapărat prin calitatea acestuia, ci prin durata mai mare de soluționare a proceselor. Dacă un judecător intră în sală cu 30 de dosare este de domeniul evidenței că nu poate avea aceeași eficiență și capacitate de lucru ca în cazul în care ar avea 12 dosare, spre exemplu. De aceea, este foarte important să corelăm numărul judecătorilor și grefierilor cu volumul de muncă actual și complexitatea unor cauze”, a precizat Traian Andronachi.

Candidatul pentru un loc de deputat de pe listele PSD Suceava a mai venit și cu alte sugestii pentru îmbunătățirea actului de justiție din țară și, implicit, de la instanțele și parchetele din județ.

”Standardizarea schemelor de personal în funcție de volumul de activitate al instanței sau parchetului, precum și constituirea în cadrul parchetelor a unor compartimente performante de investigatori specializați în domenii de nișă, cum ar fi investigațiile financiare, ori în domeniul criminalității informatice sau în legătură cu infracțiunile de mediu sunt soluții care vor aduce beneficii vizibile în ceea ce privește actul de justiție.

Nu în ultimul rând, reglementările privind accesul în corpul experților în vederea creșterii gradului de profesionalizare a acestora trebuie îmbunătățite și puse în acord cu standardele europene”, a mai spus avocatul Andronachi.

 

Comandat de PSD – OJ SUCEAVA, CMF 11240017

Related Articles

Back to top button