CAMPANIE ELECTORALA. O noua contra politica intre Gheorghe Flutur si Gheorghe Soldan
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, să se obișnuiască cu atitudinile critice din partea lui și a liberalilor la adresa PSD și, atunci când este cazul, la adresa sa.
El a adăugat că atunci când a fost la putere a fost criticat zilnic de PSD, fără argumente.
Flutur a precizat ca va fi un critic neînfricat pentru ca autostrăzile să ajungă și în județul Suceava. IAR PSD are antecedente, tăind de prea multe ori de la finanțare județul Suceava.
El a mai spus că rolul liberalilor este „să vegheze” asupra acțiunilor lui Gheorghe Șoldan și să se asigure că se ține de cuvânt cu zecile de parcuri industriale, cu centurile ocolitoare la Vatra Dornei, Câmpulung și Fălticeni.
Reamintim ca Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis marți că fostul președinte al administrației Județene, Gheorghe Flutur, ar trebui să le prezinte scuze sucevenilor pentru că „i-a mințit că nu se mai face autostrada, doar pentru câteva voturi în plus”.
„Totuși, o mică precizare, de bun-simț era ca acel comunicat să înceapă cu scuze publice. Ați uitat că acum câteva săptămâni ați ieșit public și ați susținut, în mod mincinos, că PSD blochează construcția autostrăzii?”, a spus Șoldan.
El a reiterat că o simplă procedură de contestare a unei licitații, care nu poate fi îngrădită nici unui agent economic, a dus la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, măsură decisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, care a dispus decalarea termenului cu încă 25 de zile și că la acea vreme liderul PNL Suceava a speculat momentul privind o procedură legală și că acuzat că PSD blochează construcția autostrăzii.
„Trei mandate, 12 ani, acest județ a fost condus de prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur. Ați fost la guvernare ani la rând și tot ce ați putut să le arătați locuitorilor acestui județ au fost desene pe hartă. V-ați scris pe măști în timpul pandemiei, ați pus poze cu autostrăzi luate cu copy-paste de pe internet pe bannerele și afișele electorale și, în campania de la locale, ați vorbit de dimineață până seară doar despre acest subiect, spunându-le tuturor cum va trece câte o autostradă pe la fiecare poartă. Mă mir că nu ați scris-o și cu oi pe dealuri”, a spus Șoldan.