stiri

CAMPANIE ELECTORALA. Gheorghe Soldan: “Gheorghe Flutur sa fie linistit pentru ca PSD va continua programele de dezvoltare locala”

Vicepreședintele pentru Dezvoltare al PSD, Gheorghe Șoldan, președinte al Consiliului Județean Suceava, i-a transmis coordonatorului Programului de Guvernare al PNL, prim vicepreședintele Gheorghe Flutur, că PSD are în vedere continuarea și chiar accelerarea programelor de dezvoltare locală.

Precizările lui Șoldan vin după ce liderul liberal a afirmat că ă PSD vrea să închidă Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și astfel, să oprească investițiile din mediul rural și a spus că PSD nu face mențiuni despre PNI „Anghel Saligny” în strategia viitoare întrebându-se dacă PSD a uitat din întâmplare, sau pune gând rău dezvoltării satului românesc.

Gheorghe Șoldan îi spune lui Gheorghe Flutur că ar fi fost foarte simplu dacă deschidea Programul de Guvernare al PSD și vedea acolo programul special pentru dezvoltarea mediului rural.

„Am constatat cu mare surprindere că Gheorghe Flutur, coordonatorul Programului de Guvernare al PNL, susține fără nicio tresărire că PSD vrea să blocheze Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și că e foarte speriat de o asemenea situație.

Afirmațiile lui Gheorghe Flutur nu doar că sunt nefondate, ci și lipsite de orice bază reală. Domnule Flutur, lăsați programele PSD. Noi chiar avem măsuri pentru oameni. La voi, în afară de „Jos PSD!” este doar austeritate: zero idei și proiecte!  PSD va continua să susțină proiecte care să îmbunătățească infrastructura și condițiile de viață în mediul rural și nu are nevoie ca Gheorghe Flutur cu realizări modeste în aplicarea acestor proiecte să ne dea lecții.

Adică cel care nu a reușit să ducă la capăt proiectele prin Programul Național de Dezvoltare Locală în județul Suceava se arată îngrijorat că PSD, partidul care a creat programele de dezvoltare locală, nu ar vrea să le continue.

Cât de disperat poți să fii să ajungi să minți în privința programelor guvernamentale inițiate de PSD care au dezvoltat localitățile din această țară? Dacă avea minima decență să acceseze Programul de Guvernare al PSD, Gheorghe Flutur putea să vadă că noi chiar vrem accelerarea PNI „Anghel Saligny”. Pentru buna informare a lui Gheorghe Flutur menționez și câteva dintre măsurile incluse în programul de guvernare PSD pentru modernizarea satului românesc” a precizat Gheorghe Soldan

 

Related Articles

Back to top button