stiri

Calin Georgescu a fost pus sub control judiciar

UPDATE: Calin Georgescu a fost pus sub control judiciar.

Fostul candidat prorus la președinție Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de poliție și  dus la audieri la Parchetul General.

Pe numele lui a fost emis un mandat de aducere.

Călin Georgescu a fost inculpat de procurorul de caz pentru: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false; fals în declarații în formă continuată; iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război; si iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit.

Procurorii i-au interzis lui Georgescu să apară în mass media, să-și creeze conturi pe rețelele de socializare, să poarte armă sau să părăsească țara

În aceste condiții, chiar dacă Georgescu este audiat în acest dosar, el nu poate fi împiedicat să candideze.

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR a precizat pentru Euronews ca doar dacă va fi condamnat definitive pentru una dintre acuzatii, nu va mai putea candida.

Zegrean a precizat ca pana pe 4 mai nu este timp sufficient  pentru ca procurorii sa dea o condamnare definitiva

 

 

Călin Georgescu a fost ridicat cu mandat din trafic în București și condus pentru a fi audiat la Parchetul General.

Decizia vine în urma unor percheziții-maraton făcute în cursul dimineții în București și cinci județe la aproape 50 de adrese unde locuiesc apropiați ai lui Călin Georgescu, anunță posturile de televiziune, citând surse.

Călin Georgescu are calitate de suspect, potrivit Digi24. Este un dosar separat de cel al lui Horațiu Potra.

Președintele AUR, George Simion, a spus că Georgescu se pregătea să finalizeze strângerea documentelor pentru depunerea candidaturii la președinție. El a susținut că venirea parlamentarilor AUR nu reprezintă imixtiune în actul de justiție și că, în calitate de parlamentar, poate „interpela instituții”.

Miercuri dimineaţa, procurorii de la Parchetul General au efectuat 47 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid

Peste un milion de dolari au fost descoperiți la percheziții și multe arme la domiciliul lui Horatiu Potra.

Călin Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar care are legătură cu finanțarea campaniei sale electorale.

Procurorii au emis un mandat de aducere a lui Călin Georgescu.

Investigațiile se referă la infracțiuni grave, inclusiv constituirea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Procurorii cercetează și promovarea cultului unor persoane condamnate pentru genocid sau crime de război.

Related Articles

Back to top button
× Discută cu noi!