campulungfalticenifeaturedgura humoruluiGura Humoruluiradauti-siretstiriȘtiriSuceavasuceavaUncategorizedvatra dornei

Daniel Cadariu: „Bucovina este prima și singura regiune în care s-a constituit până în prezent Organizația de Management a Destinației”

El atrage atenția că până la finalul anului trebuie înființate alte șapte OMD-uri regionale

Fostul ministrul al Antreprenoriatului și Turismului, senatorul PNL Suceava, Constantin Daniel Cadariu, salută lansarea oficială în municipiul reședință de județ a noii stațiuni „Bucovina turistică”, prin Organizația de Management a Destinației (OMD) „Bucovina”.

Constantin Daniel Cadariu declară că OMD Bucovina este prima structură de acest gen constituită la nivel național și singura până în momentul de față.

El spune că această structură, OMD Bucovina, va da posibilitatea unei promovări unitate a Bucovinei și a județului Suceava, însă în același timp și-a exprimat regretul că nici un alt OMD regional nu a mai fost înființat până la această dată.

„Discutăm astăzi aici în Bucovina de primul OMD din țară, de acel vehicul care să realizeze o promovare unitară, printr-o asociere între administrațiile publice locale și județene și toți actorii din activitatea turistică, inclusiv cei privați. Trebuie spus că în România era nevoie de o legislație pentru a da șansa tuturor actorilor să aibă și resursele și direcția pentru a promova. Am reușit anul trecut până în iunie și am rezolvat toată partea de legislație. Și sunt și mulțumit și mândru în același timp pentru că am realizat acest lucru când am fost ministru. Și trebuie spus că primul OMD local din România s-a constituit la Suceava, iar primul OMD regional din România, din cele 8 câte trebuie înființate, s-a constituit aici în Bucovina. Însă în același timp am și o îngrijorare. Noi până la sfârșitul anului 2023 avem obligația, avem reper în PNRR să le constituim pe toate celelalte șapte OMD-uri regionale. Dacă OMD-ul regional Bucovina s-a constituit în luna mai, din păcate până în acest moment nici unul din celelalte nu au fost înființate. Și e un semnal de alarmă pentru minister”, a declarat Cadariu. El a arătat că din punct de vedere legislativ totul este pus la punct, însă mai rămâne nevoia de implicare a tuturor celorlalte șapte regiuni. „Și asta pentru că noi ar fi trebuit și avem un obiectiv stabilit din perioada când eram la minister, ca la începutul anului 2024 să constituim OMD-ul Național care să atingă acel țel neatins de până acum, promovarea unitară a României. Și pentru a-l putea constitui trebuie ca și celelalte OMD-uri regionale să fie realizate deja”, susține Constantin Daniel Cadariu.

Făcând referire la Bucovina și județul Suceava, Constantin Daniel Cadariu mai spune că noua stațiune „Bucovina turistică” va asigura promovarea unitară de care are nevoie această zonă a țării, în care în afara turismului de litoral pot fi găsite toate celelalte forme de turism.

Mai mult, Constantin Daniel Cadariu consideră că Bucovina și județul Suceava reprezintă un exemplu de bună practică în ceea ce înseamnă promovarea turistică, începută într-un ritm mai puternic în anul 2008 de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

„A fost un drum lung, însă acest drum a dus la o realitate și anume că Bucovina este în momentul de față a treia destinație turistică din România. Dar până să ajungem aici a fost extrem de multă muncă. Și drumul acesta a început în 2008 cu organizarea unui festival, Hora Bucovinei, după care au urmat foarte multe evenimente, cred că acum sunt 10 – 15 alte manifestări inițiate de Gheorghe Flutur, de Consiliul Județean Suceava, care au ajutat la promovarea acestei zone”, afirmă senatorul PNL de Suceava.

Nu în ultimul rând, el a ținut să sublinieze faptul că județul Suceava are 25 de stațiuni turistice de interes național local, cele mai multe din țară, toate acestea făcând parte din Organizația de Management a Destinației Bucovina.

Related Articles

Back to top button