Bogdan Păstrăv, noul prefect al Sucevei

Guvernul României a aprobat numirea unui nou prefect al județului Suceava, actualul subprefect Bogdan George Păstrăv.
Decizia a fost luată în ședința Guvernului, în cadrul căreia a fost aprobată și eliberarea din funcție a fostului prefect, Traian Andronachi.
Acesta și-a depus demisia marți, 28 aprilie a.c., în urma unei decizii a conducerii centrale a PSD.
Bogdan George Păstrăv (45 de ani) este inginer de profesie și a ocupat funcția de subprefect al județului Suceava începând cu data de 27 februarie 2025. Anterior, în mandatul 2021–2024, acesta a fost consilier local al municipiului Suceava, ales pe listele PNL.
Schimbarea de la conducerea Instituției Prefectului – județul Suceava vine în contextul deciziei PSD de a susține moțiunea de cenzură pentru demiterea premierului Ilie Bolojan.
La începutul acestei săptămâni, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că Biroul Permanent Național și președinții de filială ai partidului au decis în unanimitate ca parlamentarii social-democrați să semneze și să voteze moțiunea.
Totodată, Sorin Grindeanu le-a cerut secretarilor de stat și prefecților propuși de PSD să își dea demisia. În acest context, Traian Andronachi a renunțat la funcția de prefect al județului Suceava, iar Guvernul a aprobat numirea liberalului Bogdan George Păstrăv în locul acestuia.

WhatsApp
Ascultă live 


