stiri

AUDIO. Profesorii suceveni au participat la dezbaterile Caravanei nationale de consultare privind planurile-cadru pentru liceu

Caravana națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu, demers inițiat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a ajuns la Suceava, urmând să străbată până la finele lunii 20 de orașe ale țării.

La dezbaterea privind viitoarele discipline din învățământul liceal au participat George Purcaru – vicepreședinte FSLI, Ion Zoican – secretar general al FSLI, Giani Leonte – președinte al Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (organizator la nivel local), Petru Crăciun și Gabriel Matei – inspectori școlari adjuncți la Inspectoratul Școlar Suceava și  profesori.

Giani Leonte – președinte al Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava:

George Purcaru, vicepreședinte FSLI, a arătat că scopul consultărilor este de a colecta opinii și propuneri relevante, astfel încât noile planuri-cadru să reflecte realitatea din școli și să răspundă mai bine nevoilor elevilor.

Inspectorul școlar adjunct Petru Crăciun a subliniat că trebuie evitate măsurile luate pompieristic, nefundamentate și de aceea profesorii trebuie să-și facă vocea auzită.

De asemenea, adjunctul Gabriel Matei a arătat că elevii nu pot dobândi competențele necesare pentru piața muncii (skill-uri), fără o teorie de bază, fără cunoștințe temeinice, lucru tot mai greu în contextul în care sunt propuse tăieri, reduceri de ore de la mai multe discipline.

Disciplinele de la bacalaureat, eliminarea sau reducerea unor discipline de la învățământul tehnic, reducerea normelor profesorilor au fost alte teme aduse în discuție la întâlnirea de marți.

Dezbaterile publice privind planurile-cadru de la liceu se încheie pe 6 martie.
Noile planuri-cadru prevăd noile scheme după care liceele își construiesc orarele pentru elevi și profesori. După acestea ar urma să învețe elevii care intră în clasa a IX-a în septembrie 2026, adică actualii elevi de clasa a VII-a (anul școlar 2024-2025).

 

 

Related Articles

Back to top button
× Discută cu noi!