stiri

AUDIO. Primarul Chirica anunta reamenajarea zonei centrale a Iasiului

Iașul a obținut primele fonduri europene pentru reamenajarea zonei centrale. Primăria Municipiului Iași a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de creștere a atractivității socio-economice, culturale și turistice a centrului orașului, prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.

Proiectul are o valoare totală de aproape 145 de milioane de lei și este primul contractat dintre cele 20 de investiții majore pentru care municipalitatea a solicitat finanțare europeană. Alte 19 proiecte se află în prezent în evaluare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Primăria Iași este lider de parteneriat, alături de Consiliul Județean și Arhiepiscopia Iașilor. Investiția vizează reconfigurarea axului cultural din centrul orașului, de la Catedrala Mitropolitană până la Filarmonica „Moldova”.

Primarul Mihai Chirica:

O parte a finanțării este destinată lucrărilor de consolidare și revitalizare a Catedralei Mitropolitane, o altă componentă vizează reabilitarea și modernizarea Filarmonicii „Moldova”, iar peste 30 de milioane de lei vor fi alocați reamenajării spațiilor publice din jurul Teatrului Național.

În zona Teatrului Național vor fi extinse spațiile verzi, vor fi refăcute aleile pietonale și va fi modernizat iluminatul public și mobilierul urban. Esplanada va fi transformată într-un parc urban și într-o piațetă modernă, cu acces prioritar pentru pietoni.

Proiectul aduce și modificări importante de trafic. Circulația auto va fi interzisă pe un tronson al străzii Cuza Vodă, unde vor avea acces doar tramvaiele și pietonii. Sensul giratoriu din jurul statuii lui Miron Costin va fi desființat, iar monumentul va beneficia de iluminat arhitectural.

Traficul auto va fi restricționat și pe strada Matei Milo, iar unele parcări din zonă ar putea fi desființate pentru extinderea spațiilor verzi. De asemenea, Teatrul Cub va fi relocat pe actuala parcare din spatele sediului Primăriei.

Autoritățile locale susțin că, prin acest proiect, Iașul va avea o nouă axă culturală modernă în centrul orașului, iar investiția va contribui la revitalizarea zonei istorice.

Related Articles

Back to top button