AUDIO. Podul de la Mirauti va fi gata in trei luni

Podul de pe Mirăuți, de pe ruta alternativă Suceava-Botoșani, varianta de trafic ușor, de pînă la 3,5 tone, va fi gata în trei luni. În cadrul unei conferințe de presă organizată pe șantier, primarul Ion Lungu, care a fost însoțit de viceprimarul Lucian Harșovschi și de reprezentatul constructorului, a spus că podul va avea două benzi de circulație.
Astfel, podul va avea o lungime de 20,3 metri, cu lățime de 11 metri, va fi construit pe 10 coloane înfundate la 11 metri adâncime, iar pârâul pe care îl traversează va fi regularizat 40 de metri în amonte și 21 de metri în aval, prin canal betonat armat.
„Podul din zona Mirăuți este unul important, pentru că face parte din ruta alternativă Suceava – Botoșani, varianta de trafic ușor, de până la 1,5 tone. Lucrarea a fost licitată anul trecut și câștigată de o firmă de la Rădăuți, s-a finalizat partea de proiectare și de avize, iar acum se lucrează deja intens. Deși termenul de execuție este mult mai mare, constructorul a spus că în trei luni face podul”, a declarat Ion Lungu, care i-a solicitat constructorului să prezinte datele tehnice ale investiției.
Primarul Ion Lungu:
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, în timpul inspecției la lucrările de la podul rutier din zona Mirăuți, că în vederea descongestionării traficului se va mai realiza o cale de acces între cartierele Burdujeni și Ițcani.
„Se fac eforturi pentru descongestionarea traficului în municipiu”, a spus Lucian Harșovschi care a menționat că pentru cei care vor să ajungă în zona comercială se poate circula pe strada Mirăuți unde acum se modernizează un pod care ar urma să fie dat în folosință în termen de trei luni.